România versus Ungaria, la cel mai important capitol: prețurile la alimente care trădează situația din țară
În urmă cu câteva zile, Institutul Național de Statistică a publicat o analiză referitoare la prețurile din România, la scumpirea alimentelor, a energiei și nu numai. Cu această ocazie, putem face o comparație cu situația din Ungaria.
În luna august a acestui an, în România, prețurile s-au majorat cu 15,3%, în timp ce scumpirea celor alimentare a fost de 18%. Conform datelor INS, rata anuală a inflației a fost luna trecută de 15,3%. În aceeași perioadă, însă, în Ungaria, indicele inflației a sărit până la 15,6% în Ungaria, cu 0,3% mai mult, conform Napi Gazdaság, citat de Rador. Mai îngrijorătoare pentru maghiari este însă tendința de la o lună la alta. În timp ce în România aveam o inflație de 15% în iulie, saltul de la o lună la alta fiind de doar 15,3%, în Ungaria, în luna precedentă, indicele era de doar 13,7%, iar saltul îngrijorător se va duce ca un bulgăre de zăpadă în prețurile la alimente, energie și servicii de peste graniță.
Cât de scumpă este mâncare în Ungaria, față de România
În august, comparativ cu acum un an, alimentele s-au scumpit în România cu un îngrijorător 18,2%. În Ungaria situația este însă semnificativ mai tristă, saltul prețurilor la mâncare fiind în medie de 30%, o dovadă a faptului că măsurile adoptate guvernul Orban nu și-au atins nici pe departe scopul de a ajuta populația, iar aceasta este concluzia jurnaliștilor maghiari, nu români.
Revenind însă la situația din țara noastră, preţurile produselor nealimentare s-au majorat cu aproape 16%, în timp ce serviciile cu 8,2%. Preţul pâinii şi al produselor de panificaţie s-a majorat cu aproximativ 25%, legumele s-au scumpit cu 27%, iar cartofii cu 50%. Uleiul comestibil costă cu 50% mai mult, carnea cu 14%, produsele lactate cu aproape 21%, untul cu aproximativ 30% faţă de preţurile din luna august anul trecut. De asemenea, carburanții s-au majorat cu peste 31%, gazul cu 71%, în timp ce energia electrică a suferit un salt al prețului de 16%.